Pe imașul înverzit păștea o mielușea fără nici o grijă. Nu știa că se află în pericol, că acolo singură în mijlocul imașului stătea lupul la pândă, să o prindă. Era singură și fără grijă căci nu cunoștea pericolul, credea că toți sunt ca ea, că nu îi va face nimeni nici un rău. Cum ea se temea de Tatăl ei, credea ca toți se tem. Dar cu timpul a început să vadă că nimic din ceea ce credea ea nu era chiar așa. A început să vadă că oile din turma ei, mergeau și spre pierzare sau păcate. Totul a fost un șoc pentru ea. Și cum tot a fost lovită și îmbrâncită și realizând adevărul, a început să se depărteze de turmă. A crezut că Tatăl ei îi îngădui tot răul prin care trecea, și s-a depărtat și de El. Mare i-a fost mirarea când El a venit și a găsit-o din nou, și i-a revelat tot adevărul și a luat-o în brațele Sale și a pus-o în altă turmă mai curată.